Licurici de suflet

Monopolul suferintei. Ma intreb: pentru ce numai unii sufera? Exista vreo ratiune in aceasta selectie, care scoate din rindul oamenilor normali o categorie de alesi, pentru a-i arunca in cele mai groaznice torturi? Unele religii sustin ca prin suferinta te incearca Divinitatea sau ca prin ea ispasesti un rau sau o necredinta. Decit, aceasta conceptie poate sa fie valabila pentru iluzia omului religios, nu insa pentru acela care vede cum suferinta se gaseste la indivizi indiferent de valoare, ba uneori este mai frecventa la cei nevinovati si puri. Nu exista nici o justificare de valoare in fenomenul suferintei. Nu este posibila absolut nici o fundamentare a suferintei pe o ierarhie de valori. Si apoi ramine de vazut daca e posibila o ierarhie de valori. Aspectul cel mai ciudat al celor care sufera este in credinta absolutei lor suferinte, care ii face sa creada intr-un fel de monopol al suferintei. Am impresia ca numai eu sufar, ca toata suferinta acestei lumi s-a concentrat in mine,

De ce a plantat Dumnezeu copacul cunoaşterii binelui şi răului în mijlocul gr ă dinii paradisului, dacă nu voia ca cei doi oameni creaţi de el să mănânce din fructele lui? De ce şi-a dus în ispită creaturile? De ce avea nevoie de aşa ceva, din moment ce era Dumnezeu cel atotputernic, care crease lumea? De ce avea nevoie să-i forţeze pe cei doi oameni la supunere, dacă el era Dumnezeu cel atoateştiutor? N-a ştiut că atunci când a creat omul a dat viaţă unei fiinţe care este curioasă şi că a silit-o să-şi nege propria natură? Dacă i-a creat pe Adam şi Eva ca bărbat şi femeie, care se completează sexual, cum a putut în acelaşi timp să pretindă ca ei să-şi ignore sexualitatea? Şi de ce ei ar fi făcut acest lucru? Şi ce s-ar fi întâmplat dacă Eva nu muşca din măr? Atunci cei doi nu s-ar fi împreunat sexual şi nu ar fi zămislit urmaşi. Ar fi rămas lumea fără oameni? Ar fi trăit Adam şi Eva veşnic, singuri, fără copii? De ce este procrearea indisolubil legată de păcat şi actul naşterii de dur

Nu ne scăldăm de două ori în acelaşi fluviu, pentru că, în profunzimea sa, fiinţa umană are destinul apei care curge.Este metamorfoza ontologică esenţială între foc şi pământ. Fiinţa menită apei este o fiinţă în derivă, ea moare în fiecare clipă, ceva din substanţa ei se prăbuşeşte neîncetat. Moartea cotidiană nu este moartea exuberantă a focului, care străpunge cu săgeţile sale cerul, moartea cotidiană este moartea apei... Nu întâmplător, psihanaliza a marcat cu semnul lui Narcis iubirea pentru propria-i persoană, pentru chipul său aşa cum se reflectă într-o apă liniştită. Într-adevăr, chipul omenesc este înainte de toate un instrument de seducţie. Oglindindu-se, omul pregăteşte, ascute, lustruieşte acest chip, această privire, toate, instrumente ale seducţiei. Oglinda este un KRIEGSPIEL al iubirii ofensive.

haide-ti sa alegem dintre toate cuvintele auzite, rostite si citite, pe cele mai frumoase si sa le comentam.

A ta privire… A ta privire cu-ale mele gesturi Nu au, demult, nimic, nimic comun. Să cred în jurăminte ruginite, Ar însemna să par a fi nebun! Cât de infim e să rosteşti cuvinte,   Să pari a fi un înger diafan. E-atât de simplu să-ngâni jurăminte Pe care-apoi, să pari că le-ai uitat! Momentul când mi.ai apărut în cale M-a scos din minţi, nici nu mai ştiu cu ce Atingeri, mângâieri, vorbele tale Erau iubirea ce azi nu mai e! Şi cât cinism stătea-n vorbele tale! Cum aprindeau în mine calzi fiori. Făcei să-mi cadă lumea la picioare, Dar nu vroiai decât să mă omori. Azi nu mai simt durerea cianurii Azi nu te mai privesc în ochi Nu a rămas decât o urmă-a nebuniei Ce între mine şi-ntre tine-a fost!

A iubi este insasi legea vietii, asa cum reiese din articolul  legea iubirii . Este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil. Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna. Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra.