A ta privire...
A ta privire… A ta privire cu-ale mele gesturi Nu au, demult, nimic, nimic comun. Să cred în jurăminte ruginite, Ar însemna să par a fi nebun! Cât de infim e să rosteşti cuvinte, Să pari a fi un înger diafan. E-atât de simplu să-ngâni jurăminte Pe care-apoi, să pari că le-ai uitat! Momentul când mi.ai apărut în cale M-a scos din minţi, nici nu mai ştiu cu ce Atingeri, mângâieri, vorbele tale Erau iubirea ce azi nu mai e! Şi cât cinism stătea-n vorbele tale! Cum aprindeau în mine calzi fiori. Făcei să-mi cadă lumea la picioare, Dar nu vroiai decât să mă omori. Azi nu mai simt durerea cianurii Azi nu te mai privesc în ochi Nu a rămas decât o urmă-a nebuniei Ce între mine şi-ntre tine-a fost!